Miruna Tarcau

Miruna Tarcau s-a nascut in luna lui Ciresar, la Bucuresti. Familia a ales Canada cand ea avea doar doi ani. Acum are 16 si obrajii precum fructele lunii in care a venit pe lume. E plina de viata, rade cu ochii ei cafenii si n-are astampar. Are idei, logica si talent la scris. Ii place sa citeasca si sa observe oamenii din jur, sa comunice, sa inventeze. La 11 ani a inceput sa scrie un roman si, timp de 4 ani, a tot scris la el. Pana nu l-a vazut tiparit nu s-a lasat. E constienta de radacinile ei datorita familiei. Acum este inca eleva si isi cauta drumul, desi este comparata cu celebra scriitoare Agatha Christie. Cand era mica, nu prea vroia sa citeasca si mama o considera “cam grea de cap”. Apoi a crescut si a fost preocupata de lumea zeilor, iar ceva mai tarziu l-a indragit pe Papillon.



Miruna, cand ai descoperit cartile?



Cand aveam sase-sapte ani; pana atunci nu voiam sa citesc, dar odata ce-am inceput nu m-am mai oprit. Am inceput sa scriu de la 10 ani; acum, cand citesc, sunt foarte critica fata de ce am scris atunci. Erau lucruri foarte copilaresti, insa faptul ca am inceput atat de devreme cu povestioare m-a ajutat sa scriu bine, mai devreme decat alte persoane care au citit mai mult si au scris mai putin. Am citit si, la un moment dat, am inceput sa scriu.



La 16 ani ai deja un roman publicat L’Ile du Diable. De ce ai ales numele acesta?



Este o insula fictiva, unde se intampla actiunea, in Marea Manecii, mai aproape de Franta decat de Anglia. Acolo sunt invitati niste francezi si quebequezi, in preajma sarbatorii de Halloween. E ca intr-o piesa de teatru, adica totul se petrece aici, intr-un loc inchis.



Personajele cartii sunt si ele imaginare in intregime sau ai privit atent in jurul tau?



Personajele sunt inspirate de persoane reale, de fapt le-am folosit mai mult numele decat personalitatea, pentru ca ele au evoluat cu totul diferit in viata reala. Am scris povestea in patru ani si cred ca si eu am evoluat mult in timpul asta; pot spune ca personajele mele au crescut odata cu mine.



Ai fost comparata cu Agatha Christie...



E adevarat ca mi s-a tot spus asta, dar eu as vrea sa-mi dezvolt un stil al meu, ca sa nu mai fiu comparata tot timpul cu altcineva. E adevarat ca e frumoasa si ca a scris multe carti, dar eu nu vreau sa ma orientez numai spre stilul politist. Acum am inceput alt roman, genul fantastic; nu vreau sa stagnez in politist.



Desi ai plecat din Romania la doi ani vorbesti bine limba.



Mai simt radacinile mele. Apoi, bunicii locuiesc cu noi si vorbim numai romaneste. Am mers vara asta in Romamia si mi-a placut, am stat doua saptamani. Am facut turul pana la Cluj, am vazut bisericile din Moldova. Romania este foarte frumoasa, am comparat-o cu Elvetia, unde am fost tot asta-vara, pentru ca in ambele tari peisajul este splendid. Mi-a placut mult Castelul Peles, e nemaipomenit si am fost foarte surprinsa pentru ca semana cu ce mi-am imaginat eu in “L’Ile du Diable”, bogatiile care erau acolo semanau cu cele pe care le-am imaginat eu.



Colegii tai de la Stanislas au citit cartea. Dupa ce ti-ai publicat romanul, cum au reactionat?



Au fost surprinsi, desi stiau ca scriu si ei m-au incurajat sa trimit romanul la edituri. Au citit ce scriam inainte sa fie tiparit, imi spuneau ca le place, ca e bine, c-o sa fie publicata si c-o sa se vanda. Acum sunt mai cunoscuta in scoala, toti stiu ca am scris o carte si cred ca ma privesc putin mai altfel. Ma vad ca pe o scriitoare si asta este ceva.



Si s-a vandut?



O sa stiu in martie, atunci e primul bilant, dar cele pe care le-am avut eu s-au vandut toate, nu mai am nici un exemplar.



Ce ti-ai cumparat cu banii castigati?



Ii pastrez ca sa fac ceva mare cu ei, sa merg in China vara asta.



La ce colegiu o sa mergi din toamna si ce te-ar interesa sa studiezi?



As vrea sa merg tot la Stanislas si sa studiez literatura, dar ma mai gandesc. Nu prea stiu ce o sa fac in viata. Cei care traiesc din scrierile lor sunt cei foarte cunoscuti. E adevarat ca eu am tot ce imi trebuie ca sa scriu si sa incep o cariera in literatura, numai ca nimic nu-mi garanteaza ca o sa traiesc din asta, deci trebuie sa ma gandesc si la altceva. Tot timpul o sa vreau sa scriu.



Am remarcat ca iti place mitologia.



Da, mi-au placut legendele romanilor si ale grecilor, mitologia m-a fascinat tot timpul, faptul ca nu era numai un zeu, asta mi se parea foarte interesant, ca zeii erau atat de aproape de oameni, ca aveau defectele lor. Zeus n-a fost niciodata preferatul meu, ca are prea multa putere si cam face abuz de ea… Mie mi-au placut Afrodita si Ares.



Ai scris si poezii de dragoste; de unde cunosti sentimentul?



Mai mult din carti, mie nu mi s-a intamplat inca o poveste de dragoste. Stiu ca am tot timpul, dar cred ca acum e mai bine sa-l vad ca pe o idee, caci nu stiu dupa ce o sa-l traiesc daca o sa-l mai pot vedea obiectiv.



Miruna, cum ai vrea tu sa te vada, sa te simta oamenii din jurul tau?



As vrea sa ma vada ca pe cineva care gandeste si care vrea sa transmita un mesaj pentru ca « L’Île du Diable » pare ca este o poveste dar, la sfarsit, este o replica impotriva povestilor stereotipe, in care totul se termina cu bine.



Pentru a scrie un bun roman politist este nevoie de logica si imaginatie. Ai aceste calitati?



Am. Cand am inceput romanul, nu stiam nici eu asasinul. Mi-a luat foarte mult sa dezvolt romanul care, atunci cand l-am inceput, e adevarat ca nu avea logica. Numai ca asa mi-am dat seama ca tot timpul trebuie sa ai un plan pe care sa-l urmezi si ca trebuie sa fii logic de la inceput.